Legaturi primejdioase @ Teatrul Mic

Cred ca sunt printre putinii care nu au vazut niciuna din ecranizarile piesei scrise de Christopher Hampton, dupa romanul lui Choderlos de Laclos si, Slava Domnului, au fost destule (cea mai cunoscuta fiind cea cu Glenn Close si John Malkovich, la care se adauga cea cu Colin Firth sau varianta modernizata, cu Ryan Philippe si Reese Witherspoon).
Asa ca am vazut varianta pusa in scena de Teatrul Mic in regia lui Cristi Juncu fara pareri preconcepute.

Primul lucru care te frapeaza este decorul in tonuri de albastru, scenografia superba creata de Cristina Milea si Cezara Negoescu: doua podiumuri (unul e budoarul doamnei de Merteuil, celalalt e multifunctional, dar in general teritoriul lui Valmont) intre care se intinde o masa lunga, un soi de catwalk plin de flori, deasupra caruia atarna candelabre din lanturi. Al doilea este cat de aproape esti de actori. Dispusi pe laterale, pe 3 si 4 randuri, spectatorii sunt si ei foarte intim integrati in poveste.

Totul se invarte in jurul celor 2 protagonisti: Marchiza de Merteuil, vaduva, bine conectata in societate, care pune la cale tot jocul cu urmari tragice pentru toti cei implicati, si Vicontele de Valmont, un barbat trecut de prima tinerete, seducatorul fara scrupule care practica manipularea la rang de expert, insa cade in propria capcana.

Foto: Teatrul Mic.

Catwalk-ul, desi plin de flori, este terenul de lupta al celor 2 intriganti, care isi arunca sagetile verbale dintr-un capat in celalalt al salii facand spectatorii sa urmareasca schimbul lor de replici asemenea unui meci de tenis.
Duelul lor verbal este delicios de amuzant, jocuri de cuvinte, trimiteri moderne, totul construieste viziunea cinica a celor doi asupra relatiilor si iubirii.

Regizorul impleteste conversatiile cu momente muzicale (compuse de Ada Milea) bine plasate si alege solutii delicate pentru momentul seductiei sau al duelului, preferand mai mult sugestiile simbolice imaginilor explicite.

Cei doi protagonisti stralucesc in rolurile lor. Diana Cavallioti (Merteuil) charismatica, cu mult umor, gratie si doza bine echilibrata de malitiozitate. Replicile ei sunt ca un cutit foarte bine ascutit: te taie si tu nici nu simti. Florin Piersic Jr., alegerea naturala (si perfecta) pentru Valmont, cu o prezenta scenica de o naturalete care pare aproape detasare, cu rostirea lui ritmica, didactica aproape, o soapta invaluitoare care se ascute brusc in duelul verbal cu Merteuil.

Este unul din putinele spectacole in care intreaga distributie mi-a placut, aproape in mod egal. Azolan, valetul lui Valmont, un rol minor facut arta de Ionut Visan, reuseste sa fie memorabil cu un minim de replici; Silvana Mihai aduce exact amestecul de naivitate, stangacie si imaturitate necesar lui Cecile de Volanges, victima nestiutoare a celor doi; Cezar Grumazescu ii da o nota foarte amuzanta lui Danceny, combinand cavalerismul desuet cu stangacia si timiditatea ; foarte expresiva Alina Rotaru in rolul virtuoasei Madame de Tourvel, cu sufletul sfasiat intre datorie si dorinta. Lor li se adauga matusa lui Valmont (Rodica Mandache), Madame de Volanges (Ana Bianca Popescu), mama lui Cecile, si Emilie (Beatrice Peter), “amica” lui Valmont. Fiecare si-a facut rolul (oricat de mic ar fi fost el) cu multa atentie si dedicare, reusind sa isi individualizeze personajul si participand cu “piesa” lui in puzzle-ul final foarte bine legat.

Este un spectacol lung, iti testeaza putin rezistenta, insa e un spectacol care merita cu prisosinta cele (aproape) 4 ore din viata ta petrecute la Teatrul Mic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.