50 de secunde @ TNB

50 de secunde, piesa pentru care Daniel Oltean a obtinut in 2017 premiul UNITER pentru cea mai buna piesa a anului, pusa in scena de Eugen Gyemant la Teatrul National Bucuresti, este o calatorie introspectiva in profunzimile sufletului uman, o analiza a motivelor si a mecanismelor interne care ne indreapta catre o actiune sau alta. 

Sala Atelier a TNB-ului este reconfigurata total, cu scena flancata de spectatori pe 3 laturi: un spatiu care poate fi sala de interogatoriu, celula, morga sau salon de spital. In mijloc troneaza un scaun asemanator celor de la dentist (ca o sugestie a pozitiei expuse si vulnerabile a acuzatului), in care sta Fiul, tolanit sfidator.

Spectacolul e o investigatie pe dos: un procuror care are deja toate dovezile si confesiunea criminalului pe masa insista sa inteleaga motivele din spatele faptei. Rolurile sunt aproape inversate: tanarul se acuza singur, refuza sa dea orice indiciu in apararea sa, dornic sa se termine totul mai repede, in timp de procurorul actioneaza mai degraba ca un avocat care cauta noi nuante ale cazului, motivatii si circumstante atenuante. Cu rabdare si metoda fina de psiholog, il sondeaza pe tanar in incercarea de a descifra mecanismele intortocheate ale mintii acestuia. Planurile se intrepatrund, amintirile trecutului revin la suprafata si ii contureaza pe cei doi. 

Foto: TNB.

Jocul actorilor sustine ritmul spectacolului, isi rostesc replicile cu ochii in public, adresandu-se adesea direct cuiva din audienta. Suntem astfel partasi, implicati in investigatie, martori, jurati, judecatori. Spatiul de joc este ingust, actorii nu au unde sa se ascunda si nu ies deloc din scena. Un aranjament la fel de intim cum este aceasta operatie delicata pe suflet pe care o face Anchetatorul cu acuzatul. 

Fiul, interpretat de Alex Voicu, pare rece, arogant si calculat la inceput, insa il tradeaza gesturile: un obraz care tresare, un pumn strans. Nu se lasa descusut cu usurinta, tot ce isi doreste e sa isi primeasca pedeapsa si sa fie lasat in pace. Alex Voicu construieste inteligent, fara stridente si drame inutile, un tanar insingurat, o existenta ratata, un esec asumat. Lucian Iftime pare croit pentru rolul de politist/procuror. Cu o privire scrutatoare fixeaza publicul la intrarea in sala, exersandu-si parca puterea de intimidare, in contrast cu atitudinea empatica pe care o arata Fiului pe parcursul interogatoriului. Flashback-urile il umanizeaza si ne ofera mai multe detalii din viata unui om care, prin meseria sa, a fost expus unei lumi in care atrocitatea si cruzimea sunt la ordinea zilei (“lasa, o sa te obisnuiesti si cu asta” i se spune la primul sau caz, cand vede cadavrul victimei). Diana Dumbrava in rolul Mamei completeaza distributia: o aparitie fantomatica a trecutului prin incursiuni dureroase in viata Fiului care aduc o alta lumina asupra faptei acestuia. 

50 de secunde este un eseu despre insingurare si perspectiva omului in fata mortii, o meditatie despre relatiile dintre parinti si copii: cand e momentul ca un parinte sa isi lase copilul sa se desprinda si sa aiba propria viata? Cand iubirea excesiva devine otrava? Spectacolul ridica o dilema morala de inspiratie dostoievskiana, care te bantuie dupa iesirea din sala. Daca victima este vinovata, asta il absolva pe criminal? Fapta lui devine justificabila? 

Eu, una, la iesirea din sala nu am putut sa nu ma gandesc la vechea zicala romaneasca: “Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.