Steaua fara nume @ Teatrul Dramaturgilor Romani

Dupa Fata Morgana, Victor Ioan Frunza vine la Teatrul Dramaturgilor Romani cu inca 2 spectacole jucate de celebra lui trupa fara nume. Ele nu sunt noi, s-au jucat mai demult (2014-2015) in alta locatie care intre timp s-a inchis. M-am bucurat mult sa aud ca se reiau cele 2 spectacole. Le-am vanat pe toate ale trupei fara nume (si da, trebuie vanate, pentru ca oriunde si orice joaca, biletele par sa se evapore in decurs de cateva ore), ca un cautator de perle, dornica sa mai adaug inca una si inca una “colectiei” mele. 

Textul lui Sebastian, plin de finete, substrat si inteligenta, departe de a se fi invechit, pastreaza parfumul epocii interbelice si ramane la fel de proaspat si azi. Inca o dovada ca un text bun rezista timpului. Am apreciat ca Victor Ioan Frunza nu a incercat sa o aduca in modernitate cu costume sau scenografii futuriste. 

Intr-un orasel mic de provincie viata monotona a locuitorilor sai este data peste cap de sosirea meteorica a unei straine elegante, de la oras, fara acte si bani. Scenografia simpla si eficienta a Adrianei Grand ne introduce in atmosfera tipica unui birou de gara de provincie, pentru ca apoi sa ne gasim in incaperea mica a profesorului Miroiu, napadita de carti (prin care m-am abtinut cu greu sa nu cotrobai la pauza). Foarte ingenios a folosit spatiul pentru a reda atat “sala de baie” cat si podul din care cei 2 protagonisti privesc stelele. Umorul sefului de gara (jucat de Adrian Nicolae) a fost un pic cam strident si apasat pentru gusturile mele, insa aparitia profesorului Miroiu, cu privirea visatoare si glasul cald, a indulcit tonul tabloului si a readus echilibrul (antiteza este cu siguranta voita intre grosolania crasa a sefului de gara si blandetea timida a profesorului de astronomie). Din toata distributia, cei doi protagonisti stralucesc. Miroiu, soarecele de biblioteca provincial, introvertit, timid, o intalneste pe Mona, fata frumoasa de la oras, rasfatata, extrovertita si extrem de blazata. Nici nu puteau fi mai diferiti unul de celalalt: ca doua stele din galaxii diferite. De la haine, atitudine si viziune asupra vietii, cei doi sunt o lectie unul pentru celalalt. 

Alex Pavel se pliaza extrem de bine pe rol. Dincolo de timiditatea profesorului se ascunde un om cald, inteligent, pasional, pe care Pavel ni-l dezvaluie treptat, pe masura ce petrece mai mult timp cu Mona. Pasiunea sa pentru stele ii aprinde privirile si da tarie glasului. Se insufleteste brusc atunci cand vorbeste despre stelele lui. Focul profesorului o trezeste la viata si pe Mona, care pentru prima oara in viata se vede ca pe o fiinta cu vointa si vise proprii, nu doar ca pe un accesoriu la bratul unui barbat, o jucarie (“animal de lux”, cum o numeste iubitul ei, Grig). Intalnirea lor pare complet nepamanteana. Nicoleta Hancu este o Mona feminina, jucausa, alintata, infumurata. Iar apoi, dezbracata de toate conventiile, ea insasi, o femeie aspirand la eliberarea din colivia de aur in care se simte blocata. Sorin Miron il interpreteaza cu mult umor pe Udrea, prietenul cel mai bun al lui Miroiu. Un alt outsider al acestei lumi, care nu pare a se potrivi vietii placide a oraselului de provincie. O alta aparitie care merita mentionata, este cea a lui George Costin, in rolul lui Grig, iubitul Monei. Costin reuseste, ca de obicei, sa scoata tot ce e mai bun dintr-un rol, oricat de mic ar fi acesta. Este teribil de expresiv – de remarcat micro-expresiile faciale si gesturile, de o mare finete a detaliului. Ii da lui Grig o nota mai degraba amuzanta decat grava, si reuseste, cand e pe scena, sa fure atentia.

Scena in care Miroiu ii arata Monei stelele este una din cele mai frumoase pe care le-am vazut. Lectia de astronomie in aer liber are o duiosie aparte si cucereste usor toate inimile. Lumina diminetii spulbera vraja noptii, stelele dispar, iar realitatea dura ii loveste pe cei doi. Mona se reintoarce in lumea ei, pentru ca “stelele nu se abat niciodata din drumul lor” . 

In epoca in care totul merge pe repede inainte, va indemn sa rupeti putin ritmul si sa petreceti o seara in compania Stelei fara nume, o seara de visare in Ursa Mare, unde “aventura asta ridicolă, care se numeşte viaţa noastră, se repetă altfel, de la început, sub acelaşi cer, dar cu alt noroc. Tot ce încercăm fără să isbutim nici pe jumătate, gesturile noastre zadarnice, visele noastre căzute, tot ce am fi vrut să cutezăm si n-am cutezat, să iubim si n-am iubit, tot, tot, se împlineşte, se simplifică, se împarte”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.