August: Osage County, piesa lui Tracy Letts, pusă în scenă de Vlad Massaci la Teatrul Mic, a câștigat în 2008 premiul Pulitzer pentru Dramă. Mai cunoscută s-ar putea să vă fie varianta sa cinematografică, cu o distribuție de excepție (Meryl Streep, Julia Roberts, Benedict Cumberbatch).
Primul lucru care te întâmpină la intrarea în sală este sunetul: un cântec country, care te duce deja cu gândul la sudul Statelor Unite (acțiunea piesei desfășurându-se în Oklahoma). Apoi, zărești în semi-întuneric decorul Iulianei Vâlsan, bogat și migălos, care setează atmosfera îmbâcsită și înăbușitoare a casei familiei Weston, plină de mobile vechi, înghesuite, ca o casă bântuită. Dispariția tatălui readuce toți membrii familiei în casa părintească, unde Violet, mama, locuiește cu fiica cea mică, Ivy. Reuniunea deschide răni vechi și scormone în toate dulapurile, aducând la suprafață “scheleții” trecutului.
Mama, cea care ar trebui să fie centrul universului, baza familiei, sensul vieții, este o gaură neagră care îi absoarbe pe toți în haosul ei. Nu pierde nici o ocazie să atace cu cruzime pe fiecare în parte (cu predilecție pe fiicele sale). Nimic nu îi scapă, nimic nu iartă. Nefericirea, neîmplinirea și boala au transformat iubirea în venin, pe care Violet îl scuipă neîncetat către oricine îi iese în cale. Rodica Negrea face un rol absolut excepțional: este femeia – epavă, care prin modulațiile vocii sale, rostirea replicii, mersul târșâit, gestul obsesiv de îndreptare a părului, îți stârnesc milă și în același timp repulsie față de răutatea pe care o emană.
Fiicele ascund secrete care nu scapă mamei lor. Barbara (Andreea Grămoșteanu) pare singura capabilă să îi țină piept lui Violet. Andreea Grămoșteanu este și ea extrem de expresivă: conține cu finețe frustrările și nefericirea Barbarei în tonul amar, blazat, pasiv-agresiv. Pare o copie în devenire a mamei sale: se simte ratată ca soție, soră și mamă. Karen (Diana Cavallioti) este guralivă și superficială, fuge de responsabilități și de realitate, preferând să închidă ochii și să se arunce într-un alt mariaj destinat eșecului. Ivy (Valentina Popa) este cea care a rămas și a trăit toți acești ani alături de mamă, redusă la o existență ștearsă și tăcută, veșnic neadecvată în ochii mamei.
Violet nu este singura mamă disfuncțională. Sora ei, Mattie (Dana Dembinski-Medeleanu), are aceeași plăcere diabolică de a-și critica și chinui fiul, pe Micul Charles (foarte bine interpretat de Ionuț Vișan), cel ultra sensibil, cu suflet de artist neînțeles, care încă se comportă ca un băiețel nesigur deși are 37 de ani. Eșuată în rolul de mamă este și Barbara, care nu își înțelege fiica adolescentă (Silvana Mihai e combinația ideală de ingenuitate și cochetărie jucăușă pentru rolul lui Jean).
În prim-planul piesei sunt femeile, în toate ipostazele lor: mame, soții, fiice, surori, și importanța lor crucială în dinamica și evoluția unei familii. Rolurile masculine par eclipsate, dominate de cele feminine, însă ele doar se completează și evidențiază reciproc. Deși Violet e centrul piesei, fiecare rol în parte este ofertant, și fiecare dintre actori profită de acest lucru, sprijinindu-se reciproc. Mihai Călin este Bill, soțul Barbarei, care în ciuda relației dintre ei, încearcă să își sprijine familia în situația dată și refuză să își asume rolul vinovatului dintr-o căsnicie pe butuci. Claudiu Istodor (unchiul Charles, soțul lui Mattie) încearcă să aducă un strop de bunătate și moderație împăciuitoare, însă e prea puțin în marea agitată a familiei Weston. La același capitol, al bunătății și empatiei, se află și șeriful lui Cezar Grumăzescu. Singurul care pare să se simtă în largul lui în casa Weston este logodnicul lui Karen, Steve (Cuzin Toma).
Ținutul din miezul verii este un spectacol despre familii, despre eșec și adevăruri dureroase. Un spectacol ca o terapie, care e posibil să atingă puncte nevralgice în mulți spectatori. Nu este un spectacol vesel, dar am ieșit cu un sentiment cald în suflet, sentimentul pe care îl am după ce am văzut un spectacol bun. Este unul din acele spectacole care rezistă timpului, despre care menționezi și după ani de zile cu aceeași plăcere. Un exemplu de performanță și calitate.
traiestealtapoveste 