Faust @ Sibiu

S-au scris atatea despre Faustul lui Purcarete, incat nici nu mai poate fi vorba de o cronica. Poate si pentru ca (riscand sa fiu cliseistica) cuvintele sunt de prisos. Nu e o cronica prin urmare, ci doar o poveste. Eu l-am descoperit tarziu, dar poate ca mai tarziu e mai bine decat niciodata. Toate spectacolele vazute pana acum au fost doar o pregatire pentru Faust, care a venit si a pus o stacheta foarte sus pentru tot ce inseamna spectacol si teatru (vorbesc de Romania, inca nu am ajuns sa vad nici un spectacol in strainatate). Orice pregatire a fost prea putina, m-am simtit teribil de mica, neinsemnata, in fata maretiei oferite in scena de actori, sub bagheta domnului Purcarete. Faust e o lectie de teatru.

Foto: TNRS.

Se joaca intr-o sala speciala, o fosta hala a unei fabrici, care acum poarta numele de “Fabrica de cultura”. Prima surpriza: la ora 18:10 erau deja cativa oameni asteptand cuminti in rand in fata intrarii in cladire (spectacolul incepand la ora 19:00). La 18:20 eram deja inauntru, in sala-antreu, asezati pe 2 siruri lungi pana la iesire, practic era cam toata lumea sosita (aproape 500 de persoane). Oameni de toate varstele, multi tineri, tinute relaxate. Nerabdarea si emotia asteptarii se simteau in aer. La intrare in sala ne intampina un mesaj al uneia din companiile partenere FITS, care parca anticipeaza ce va urma: “Cand se stinge lumina, se aprinde sufletul”. De dincolo de cortina in fata careia asteptam, incepe sa se auda muzica, un cor si viori. Dupa care suntem invitati sa intram.

Pentru mine a fost genul ala de spectacol in care te scufunzi cu totul in poveste, care te prinde din prima secunda, uiti unde esti, spatiul si timpul dispar si incepe magia. Magia, da, ca altfel nu pot numi ceea ce am vazut pe scena. O sincronizare si o coregrafie perfecta (cata munca si cate repetitii trebuie sa fie in spate, pot doar sa imi imaginez), totul cu o naturalete si o usurinta care le fac sa para floare la ureche. Aproape 100 de actori dau viata imensei productii scenice. Ofelia Popii (Mefistofel) si Miklos Bacz (Faust) si-au pus sufletul pe scena in fata noastra, intr-o performanta actoriceasca pentru care nu reusesc sa gasesc un cuvant suficient de bun pentru a o descrie. Ofelia Popii aproape ca nu mai pare umana. E argintul viu, spirit ghidus sau amenintator, omniprezent, fluid, flexibil, versatil. Rolul ei este extrem de solicitant si fizic, si psihic. Este atat de prezenta, incat am senzatia ca nu a mai ramas nimic din ea, Ofelia. E 100% personajul. Am tot cautat, intreg spectacolul, o fisura cat de mica in armura, vreo ezitare, o clipire in privire in afara personajului, insa nu am putut zari decat desavarsire. Domnul Bacz, cu vocea sa atat de calda, cu eleganta demna a posturii si rostirea clara care te captiveaza, reuseste cu brio sa “umple” niste pantofi greu de purtat, cei ai lui Ilie Gheorghe, pe care l-a inlocuit in rol dupa ce acesta din urma s-a imbolnavit.

Scenografia este superba: decorul se desface, bucati de scena culiseaza, trape se deschid intr-un joc ametitor de lumini si sunete. Muzica expresiva a lui Vasile Sirli imbraca spectacolul, da culoare situatiilor dramatice, potentand momentele cheie si adaugand straturi de profunzime si inteles. Foc, artificii, fum, muzica venind de sus, de jos, de sub scaune, de sub scena. Si atunci cand crezi ca le-ai vazut pe toate si stai linistit in scaunul tau, ca nu mai are ce sa apara si sa te surprinda, atunci incepe Noaptea Valpurgiei, care e o dementa totala. Mai multe detalii nu as vrea sa dau, fiecare ar trebui sa o traiasca asa cum am trait-o si eu: fara sa stie ce il asteapta. Surpriza are si ea farmecul sau. 

La final, publicul coplesit a pastrat momentul de liniste pana la reaprinderea luminii, avand inca in minte cuvintele finale ale lui Faust: ”Clipă, opreste-te, căci eşti atâta de frumoasă!” Imi place acel moment de liniste, dupa ce spectacolul s-a incheiat si luminile s-au stins, inainte sa rasune primele aplauze. Acele secunde cand inca absorbi ceea ce tocmai ai primit, il digeri, il lasi sa iti patrunda toti porii pana sa intorci prin aplauze bucuria primita. De data asta aplauzele pareau sa fie prea putin pentru performanta oferita. Au avut ovatii indelungi (din acelea sincere, nu de complezenta), au fost chemati de 4 sau 5 ori inapoi.

Invit pe toti cei care nu au vazut Faust, sa isi faca timp si drum pana la Sibiu sa il vada. Biletele se dau cu mult timp inainte, astfel ca e nevoie de un pic de organizare, insa va asigur ca merita. Si-apoi, Sibiul e un oras prea frumos pentru a nu il (re)vizita.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.